user preferences

New Events

Iberia

no event posted in the last week

CNT – Apel la Grevă Generală

category iberia | workplace struggles | news report author Wednesday March 14, 2012 21:07author by Initiativa Anarho-Sindicalista din Romania - IASR Report this post to the editors

10 Martie – CNT (Confederación Nacional del Trabajo), sindicatul anarhist spaniol, a emis o declarație ieri anunțând că vor convoca o grevă generală la nivel național pe 29 martie împotriva reformei muncii aprobată joi de parlament.
huelgageneral29marzo_1.png

Aceasta coincide cu grevele care au fost anunțate în Galicia și Țara Bascilor. În aceste regiuni apelul a fost făcut în comun de sindicate “minoritare” ca și CNT și CGT, precum și de sindicatele regionale importante. Cu toate aceste, la scară națională, CNT a numit greva pe cont propriu.

Conform legislației muncii din Spania, grevele sunt oficiale doar dacă sunt anunțate sau convocate, de către un sindicat sau orice alt organism oficial.

În mesajul anunțând greva, CNT a afirmat că speră să ofere acoperire oricăror organizații muncitorești care doresc să acționeze. Cele două sindicate principale spaniole, UGT și CCOO, au chemat deasemenea la grevă în aceeași zi, dar vorbesc numai de “modificare” a reformei muncii. Aceasta este continuarea politicii lor de pace socială – în februarie au semnat un acord important, în care au dat concesii majore Confederaței Patronale. Recunoscând deziluzia în creştere pe care mulți muncitori o au față de aceste sindicate, CNT promovează o altă formă de sindicalizare, una care nu se bazează pe birocrați profesionali și pe politici de pace socială, ci pe acțiune directă și solidaritate a muncitorilor.

Aceasta pare a fi prima grevă generală la nivel național, anunțată de un alt sindicat decât CCOO sau UGT, de la sfârșitul dictaturii lui Francisco Franco, dar urmează de văzut care sindicate, dacă vor fi vreunul, vor urma CNT în apelul la grevă generală.

Declarația CNT a făcut clar faptul că, deși greva e anunțată pe 29 martie, aceasta trebuie să fie considerată ca primul pas dintr-o mobilizare globală care nu urmărește doar să elimine reforma muncii în totalitate, ci și să treacă la ofensivă cu scopul unei tranformări sociale

This page has not been translated into Castellano yet.

This page can be viewed in
English Italiano Deutsch
© 2005-2024 Anarkismo.net. Unless otherwise stated by the author, all content is free for non-commercial reuse, reprint, and rebroadcast, on the net and elsewhere. Opinions are those of the contributors and are not necessarily endorsed by Anarkismo.net. [ Disclaimer | Privacy ]