user preferences

New Events

Ungaria / România

no event posted in the last week

Statul de drept și clasa muncitoare

category ungaria / românia | miscellaneous | opinion/analysis author Monday February 06, 2017 05:23author by RAVNA - Râvna – Anarchist-communist organisationauthor email ravna at riseup dot net Report this post to the editors

În cele ce urmează vom încerca să formulăm câteva idei dintr-o perspectivă anarhist comunistă, în măsura în care se poate realiza într-o manieră coerentă acest lucru în prezent, asupra protestelor recente împotriva deciziilor luate de partidul de guvernământ și percepute ca un atac la adresa „statului de drept”, a parcursului post-decembrist al României și a „progreselor” înregistrate în ultimii 27 de ani.

„Legea interzice atât celor bogați, cât și celor săraci să doarmă sub poduri, să cerșească pe străzi și să fure pâine.” – Anatole France

Pe scurt, opinia noastră este că asistăm la un război pentru putere în interiorul statului între reprezentanți ai clasei politice și instituții de forță ale statului, iar acest lucru nu prezintă un interes deosebit pentru clasa muncitoare și emanciparea sa. Așa cum vedem noi lucrurile actorii din aceste proteste sunt reprezentanți numeroși ai clasei de mijloc, președintele Iohannis și unele instituții de forță ale statului precum serviciile secrete, DNA, etc pe de o parte și PSD și clasa politică în general pe de altă parte. Spunem clasa politică în general și nu doar PSD pentru că lupta pentru putere se poartă în acești termeni, chiar dacă partidele din opoziție neagă din motive de oportunism electoral acest aspect. Spunem că este un conflict pentru putere între tabere rivale pentru că modificările legislative făcute de partidul de guvernământ caută eliminarea unor instrumente legale prin care instituțiile represive ale statului și-au manifestat controlul asupra politicienilor în ultimul deceniu, de multe ori acest lucru sfârșindu-se cu abuzuri.
Nu negăm însă nici faptul că printre protestatari se pot numără și mulți reprezentanți ai clasei muncitoare, oameni deposedați și care nu s-au numărat printre câștigătorii tranziției. Explicația pentru acest lucru poate fi intoxicarea mass-mediei și discursul general pro-capital ce a dominat societatea românească în ultimii 27 de ani. Nici existența unor alternative credibile care să susțină cauza muncitorimii nu poate fi ignorată ca factor contributor la această situație. Multe poziționări, multe acțiuni sunt cu siguranță contradictorii în acest moment, iar din acest motiv nu putem avea o abordare definitivă, capabilă să ia în considerare toți factorii.

Clasa de mijloc a „tinerilor frumoși”

Clasa de mijloc este formată din acele segmente ale populației care au un nivel de trai peste medie, trăiesc cu speranța atingerii unui nivel similar corespondenților din spațiul vestic, și în general subscriu la imaginea progresului civilizațional reprezentat de cultura colonială capitalistă occidentală. Deși mulți dintre ei rămân supuși sclaviei salariale, unii posedând totuși capacitatea de a acumula capital substanțial, alții nu, trădarea lor de clasă se manifestă prin aspirațiile acestora de a intra în rândurile burgheziei, cu interesele căreia se identifică.
Conștiința lor de clasă se rezumă la aceea a unor burghezi în devenire, sau a unor burghezi momentan supuși unui statut inferior. O altă trăsătură importantă a clasei de mijloc este disprețul manifestat pentru păturile largi ale clasei muncitoare și a celor săraci, pe care le asociază cu „comunismul” (capitalismul de stat), lipsurile materiale, și motivul pentru care drumul lor spre pătrunderea în rândurile burgheziei este unul atat de sinuos. Din rândurile acestei clase, cea mai activă parte este formată dintr-un segment urban, educat în spirit occidental (își dorește o țară ca afară), de multe ori descris prin asocierea cu multinaționalele prezente în România, precum și cu compexul industrial non-guvernamental (ong-uri), în cadrul cărora sunt remunerați peste medie.

PSD – partidul penalilor

PSD este un partid politic care nu diferă în conținut de alte partide europene care se revendica de la tradiția social-democrației (tradiție reformistă și capitalistă, dar asta este o altă discuție). Cu greu se poate spune despre PSD că este un partid mai corupt sau că diferă în conținut într-un mod profund față de alte partide existente în prezent, sau în trecut. Pentru a nu discuta despre PSD ca despre un partid neoliberal, în sensul în care un partid politic se preocupă mai mult de interesele capitalului (autohton sau străin) decât de cele ale muncii – contrariul neexistând practic niciodată, excepțiile pre-neoliberale din statele sociale occidentale având un alt caracter – îl vom prezenta ca pe un partid politic a cărui baza electorală tradițională a fost reprezentată de părți largi din clasa muncitoare și din porțiunile cele mai deposedate ale societății românești.

Moștenitor al Frontului Salvării Naționale (descendentul fostului partid unic din perioada pre-decembristă), PSD la rândul său a facilitat procesul de acumulare primitivă declanșat odată cu răsturnarea fostului regim și cu trecerea la o economie capitalistă de piață. În timpul guvernărilor PSD s-au realizat multe privatizări, s-au deschis noi piețe pentru investiții, s-au făcut multe concedieri, s-au realizat tăieri de cheltuieli sociale. În acest sens sunt greu de stabilit diferențe clare față de alte partide ce s-au aflat la guvernare, aceasta fiind linia principală a tuturor guvernărilor post-decembriste, una ce a pus accent pe interesele capitalului (și pe cele ale capitatului străin în special) și a ignorat complet fenomenul de precarizare la care era supusă clasa muncitoare.

Explicațiile pentru popularitatea PSD-ului în rândul clasei muncitoare sunt multiple. Una dintre ele fiind desigur și lipsa unei alternative concrete ce ar putea să ofere cel puțin iluzia centrării discursului pe interesele bazei societății, o altă explicație poate avea un caracter organizațional, PSD-ul având o foarte bună structură de partid în zonele urbane cele mai sărace și în zonele rurale. Cu toate acestea unele diferențe există, chiar dacă nu sunt unele foarte profunde în caracter. Acest lucru poate fi văzut cel mai bine atunci când se ia în discuție discursul public al fostului guvern de tehnocrați în contrast cu cel al PSD (cel puțin cel din campania electorală).

Guvernul de tehnocrați, condus de un birocrat european plătit extrem de bine, pe lângă opoziția pe care a manifestat-o față de creșterea salariului minim stabilită de guvernarea Ponta (PSD) a transmis clasei muncitoare române că este prea scumpă și că ar trebui să lucreze pe 2 lei pe zi, ca în alte țări subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Pe de altă parte PSD a propus în campania electorală precedentă creșteri de salarii și de pensii, precum și alte facilități sociale – una destul de importantă fiind introducerea unei mese calde gratuite pentru elevi. Chiar și așa PSD nu s-a adresat intereselor electoratului său majoritar, căutând să câștige voturi din partea unor alegători tradiționali ai dreptei prin promisiunea scăderii sau eliminării unui set întreg de taxe și impozite.
Această strategie s-a dovedit a fi una de succes, văzând cum la alegerile anterioare PSD a depășit granițele electoratului său tradițional și a reușit să atragă unele segmente urbane, educate, mai înainte inaccesibile (la acest lucru contribuind poate și vântul precarității care a început de ceva vreme să se simtă și în rândurile unei populații ce se considera în afara capriciilor capitalismului). Departe de a reprezenta vreo formă locală de opoziție la regimul neocolonial ce domină populația, PSD poate fi perceput de către instituțiile externe ce guvernează de facto țara în anumite momente ca fiind mai puțin dezirabil decât un guvern asumat de dreapta (sau tehnocrat) dispus să își centreze în mod răspicat discursul pe interesele capitalului și ale clasei ce îl reprezintă cu precădere.

O altă carte pe care a jucat-o PSD-ul este aceea a unui apel naționalist, conservator, tradiționalist orientat atât către porțiunile explicit reacționare ale populației, cât și către o clasă muncitoare care în prezent se află departe de conștientizarea diferitelor diviziuni și ierarhii impuse și reproduse în interiorul său. Astfel nu este de mirare poziționarea discursului PSD de partea unor inițiative cripto-fasciste precum Coaliția pentru Familie și exprimarea liderului partidului în favoarea unei noțiuni conservatoare a familiei ce exclude căsătoriile sau legalizarea parteneriatului între persoane de același sex. Pe scurt, PSD este un partid favorabil capitalului, cu puternice accente naționaliste, conservatoare, un partid care nu contestă și nu exprimă opoziție față de instituțiile și organismele ce au facilitat neocolonizarea țării (fie că este vorba de NATO, UE, ambasada Americii – care cheamă imediat la raport conducători politici ai țării de îndată ce percepe un pericol pentru direcția generală a țări, una favorabilă intereselor americane; ca o altă paranteză, aștept clipa când ambasada României la Washington va chema înalți oficiali ai statului american pentru a-i chestiona despre traiectoria statului american, etc), dar care uneori exprimă un discurs transpus pe alocuri în politici sociale ce nu poate fi regăsit la partidele asumat de dreapta și care poate aduce unele avantaje de moment pentru clasa muncitoare (spre exemplu, creșterea salariului minim).


Anti-corupția, Iohannis și statul de drept


Central pentru discursul ideologic al anti-corupției este drumul parcurs de România către o economie capitalistă de piață de tip occidental și piedicile ce trebuie depășite. Ce încerc să spun prin asta este că discursul general acceptat are ca premiză un mod de dezvoltare descris prin distrugerea infrastructurii industriale a țării, ieftinirea unei forțe de muncă calificată și educată, menținerea țării la un nivel atractiv pentru investițiile străine (păstrarea unora dintre cele mai mici salarii din Europa), taxele mici sau inexistente pentru profiturile realizate aici și apoi exportate în țările vestice. Ce descriu aici este tipul de capitalism colonial existent în țară. Corupția însă este perceputa ca o piedică majoră în fața atingerii unui capitalism de tip vestic și implicit a unei „țări ca afară”. Ideologia anti-corupției își găsește majoritatea adepților în rândurile clasei de mijloc, acel segment privilegiat al populației, care își asociază bunăstarea cu anti-corupția ca fenomen politic ale cărei baze solide au fost puse începând din guvernarea Băsescu.

Aceeași perioadă marchează și constituirea unui nucleu mai bine definit al numitei clase de mijloc odată cu investițiile multinaționalelor ce au crescut începând cu anul 2004, în paralel cu o săracie tot mai mare pentru marea masă a populației și cu exodul crescut al forței de muncă (din nou în folosul capitalului, de data aceasta cel vestic, care a profitat de pe urma valului de forță de muncă ieftină disponibilă). La nivel ideologic clasa de mijloc asociază brutalitatea perioadei de tranziție (și de acumulare primitivă a capitalului – de jaf) din anii 90 către o economie capitalistă cu corupția regimurilor politice din acea perioadă. Deși între 1996 și 2000 guvernarea nu a fost realizată de PSD, acesta rămâne cu toate acestea principalul țap ispășitor, fiind asociat cu regimul anterior și considerat o piedică în calea dezvoltării capitaliste. Astfel se poate înțelege și asocierea PSD-ului cu comunismul și discursul anti-comunist, înțeles în sensul de aversiune față de orice opreliști ar mai putea exista în calea acumulării capitaliste. Discursul clasei de mijloc duce cumva în direcția delimitării de către PSD și de electoratul acestuia ce este privit prin pretinsa sa ignoranță, prin precaritatea sa materială, prin expunerea sa la toate vicisitudinile capitalismului ca un inamic al valorilor europene (deci capitaliste), al statului de drept, al culturii occidentale pe care le consideră principala sursă a bunăstării lor.

PSD prin „pomenile electorale” caută sa își ascundă corupția și ura față de aceste valori democratice europene, făcându-se astfel vinovat de atentarea la bunăstarea acestor segmente privilegiate (o dată pentru că prin pretinsa corupție și incompetență împiedică procesul de acumulare, și încă o dată prin faptul că dedică fonduri unor cheltuieli sociale și nu realizării de infrastructură necesară procesului de acumulare de capital).
Președintele Iohannis pe de altă parte este considerat chintesența valorilor cele mai înalte ale culturii și civilizației occidentale. German, primar al Sibiului, fost profesor și meditator prin excelență, proprietar a 6 case, el este privit ca opusul total al președintelui PSD și al electoratului acestuia. Prin contrast, Dragnea este privit ca un personaj provincial, balcanic, corupt, despotic și necivilizat. Iohannis este apăratorul parcursului european al României, garantul statului de drept, al anti-corupției, al parteneriatului strategic cu imperiul fascist american. Practic Iohannis este inamicul tuturor lucrurilor care ar putea sta în calea procesului de acumulare capitalistă și în calea intereselor imperialiste. Departe de mine gândul de a afirma că Dragnea este vreun reprezentat de soi al luptei clasei muncitoare pentru emancipare. Dragnea reprezintă, la fel ca întreaga clasa politică, interesele burgheziei. Dar în astfel de termeni, sau în unii asemănători, judecă reprezentanții clasei de mijloc ce protestează zilele acestea.

Clasa muncitoare

Spre deosebire de o bună parte a micuței și lipsitei de relevanță lume a stângii românești, noi afirmăm că pentru clasa muncitoare lupta anti-corupție nu prezintă niciun interes deosebit în sensul emancipării de sub exploatarea capitalistă și dominația statului. Din moment ce sub pretextul luptei anti-corupție se poartă o luptă pentru putere între tabere diferite din interiorul statului, din moment ce indiferent care dintre aceste tabere va avea câștig, tot interesele capitalului și ale burgheziei vor fi reprezentate, din moment ce în modul de producție capitalist guvernele nu sunt altceva decât comitete pentru gestionarea afacerilor burgheziei, noi afirmăm că emanciparea clasei muncitoare poate fi realizată doar de către ea însăși. Clasa muncitoare trebuie să își dezvolte conștiinta propriei condiții și apoi să se organizeze acolo unde se află – fie la locul de muncă, fie în propriile comunități – pentru a pune capăt dominației unei clase ce trebuia să părăsească de mult scena istoriei.

Așa numitul stat de drept nu este decât expresia politică a ordinii sociale existente, o ordine bazată pe suferința, tragediile, sărăcia, exploatarea, zdrobirea spiritului resimțite zilnic de milioane de oameni din țară și de miliarde de oameni la nivel global. Pentru clasa muncitoare capitalismul reprezintă cel mai corupt sistem prin șantajul său zilnic cu existența, prin exploatarea puterii de muncă și prin sclavia salarială căreia îi sunt victime toate muncitoarele și muncitorii. Rolul istoric al statului este acela de a asigura perpetuarea societății de clasă și reproducerea capitalismului, de a facilita posibilitatea unei clase de a trăi de pe urma muncii altei clase, de a urmări în orice chip și cu orice preț satisfacerea intereselor elitelor. În acest sens opresiunea politică a statului trebuie să părăsească scena odată cu exploatarea capitalistă.

Cu toate acestea nu putem să remarcăm cum în lupta dintre reprezentanții clasei politice și instituțiile de forță ale statului segmentele privilegiate ale clasei de mijloc se plasează în favoarea acestora din urmă. Protestatarii nu ezită să își afirme simpatia și preferințele pentru niște instituții complet nedemocratice, complet lipsite de transparență, ce nu pot fi trase direct la răspundere precum DNA. Cumva acest lucru ne poate trimite în direcția interpretării acestui dispreț față de votul popular și partidele politice predispuse la a lua unele măsuri „populiste” (cheltuieli sociale, creștere de salarii) ca pe o aversiune față de unele neajunsuri ale democrației burgheze, cum ar fi votul popular. Nenumărate voci au cerut zilele acestea anularea votului pentru populația săracă ce constituie grosul electoratului PSD. Din punct de vedere ideologic ne-am putea întreba dacă în spatele acestei poziționări a clasei de mijloc nu se ascunde de fapt tendința istorică spre fascizare a acestei clase, manifestată prin disprețul profund față de reprezentanții unei clase pe care o percep ca fiind inferioară și spre care își îndreaptă mereu atenția atunci când trebuie să lovească pe motiv că privilegiile le sunt periclitate.

Related Link: https://iasromania.wordpress.com/2017/02/05/statul-de-d...oare/
This page can be viewed in
English Italiano Deutsch
Employees at the Zarfati Garage in Mishur Adumim vote to strike on July 22, 2014. (Photo courtesy of Ma’an workers union)

Front page

Reseńa del libro de José Luis Carretero Miramar “Eduardo Barriobero: Las Luchas de un Jabalí” (Queimada Ediciones, 2017)

Análise da crise política do início da queda do governo Temer

Dčs maintenant, passons de la défiance ŕ la résistance sociale !

17 maggio, giornata internazionale contro l’omofobia.

Los Mártires de Chicago: historia de un crimen de clase en la tierra de la “democracia y la libertad”

Strike in Cachoeirinha

(Bielorrusia) ˇLibertad inmediata a nuestro compańero Mikola Dziadok!

DAF’ın Referandum Üzerine Birinci Bildirisi:

Cajamarca, Tolima: consulta popular y disputa por el territorio

Statement on the Schmidt Case and Proposed Commission of Inquiry

Aodhan Ó Ríordáin: Playing The Big Man in America

Nós anarquistas saudamos o 8 de março: dia internacional de luta e resistęncia das mulheres!

Özgürlüğümüz Mücadelemizdedir

IWD 2017: Celebrating a new revolution

Solidarité avec Théo et toutes les victimes des violences policičres ! Non ŕ la loi « Sécurité Publique » !

Solidaridad y Defensa de las Comunidades Frente al Avance del Paramilitarismo en el Cauca

A Conservative Threat Offers New Opportunities for Working Class Feminism

De las colectivizaciones al 15M: 80 ańos de lucha por la autogestión en Espańa

False hope, broken promises: Obama’s belligerent legacy

Primer encuentro feminista Solidaridad – Federación Comunista Libertaria

Devrimci Anarşist Tutsak Umut Fırat Süvarioğulları Açlık Grevinin 39 Gününde

The Fall of Aleppo

Italia - Ricostruire opposizione sociale organizzata dal basso. Costruire un progetto collettivo per l’alternativa libertaria.

Recordando a César Roa, luchador de la cańa

© 2005-2017 Anarkismo.net. Unless otherwise stated by the author, all content is free for non-commercial reuse, reprint, and rebroadcast, on the net and elsewhere. Opinions are those of the contributors and are not necessarily endorsed by Anarkismo.net. [ Disclaimer | Privacy ]